Mesajele de tip Ro-Alert pot deveni în unele cazuri deranjante, mai ales dacă sunt primite noaptea sau în momente total nepotrivite. Iată cum poți dezactiva acest sistem de alarmă în cazul în care dorești să ai parte de liniște în unele momente.
Sistemul Ro-Alert a fost creat pentru a-i atenționa pe români cu privire la eventualele dezastre naturale care ar putea apărea dintr-un moment în altul. Astfel, cetățenii pot fi informați într-un timp foarte scurt și își pot lua măsurile de protecție necesare. Chiar și așa, acest serviciu nu este privit cu ochi buni de foarte multe persoane, tocmai de aceea optează pentru dezactivarea lui.
Dacă vă numărați printre persoanele care nu își doresc să primească tot felul de mesaje din partea Ro-Alert, iată că există o soluție prin care puteți dezactiva acest serviciu. În funcție de telefonul pe care îl ai, iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi:
Pentru dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tip iOS
În cazul în care deții un iPhone, dezactivarea mesajelor de tip Ro-Alert este foarte ușoară. Tot ce trebuie să faci este să intri în „Setări”, să accesezi secțiunea de „Notificări” și să derulezi în jos până ajungi la „R0-Alert”. După ce ai accesat această secțiune, trebuie doar să debifezi „Orange Alert”, „Extreme Alert” și/sau „Severe alert”. În cazul în care dorești să activezi acest serviciu, tot ce trebuie să faci este să bifezi din nou cele trei secțiuni.
Pentru dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tip Android
Pentru telefoanele care folosesc un sistem de operare de tip Android, lucrurile sunt puțin mai complicate. Trebuie să intri în „Setări”, să accesezi secțiunea de „Notificări”, apoi „Setări avansate”. Acolo vei descoperi o secțiune numită „Wireless Emergency Alerts”, de unde trebuie să debifezi „Extreme threats”, „Severe Threats”, „Orange alerts” și/sau „Test alerts”.